Despre proiectul ”Muzeul Virtual de Etnografie Brașov”

Proiectul Muzeul Virtual de Etnografie Brașov se desfășoară în perioada 15.07.2022 – 30.11.2022.

Scopul proiectului este de a promova valorile culturale de patrimoniu etnografic ale Municipiului Brașov folosind o tehnologie digitală artistică media inovativă și de Inteligență artificială (AI)

Tendința actuală de digitalizare a muzeelor este recunoscută ca oportunitate pentru diseminarea culturii. Este doar o fază de început pentru aplicațiile 3D dar, fenomenul se va dezvolta exponențial. Marile muzee au deja pe paginile de internet realizări video, însă acestea, datorită evoluției tehnologiilor se află în faza de început, filmări în realitate virtuală (VR) care deformează totuși realitatea. În viitorul apropiat, majoritatea muzeelor vor prezenta colecțiile și exponatele, asemenea proiectului nostru în realitatea 3D. Ne considerăm deschizători de drumuri prin proiectul prezentat. În România încă nu a fost aplicată asemenea inovație culturală.

Deoarece multă lume se întreabă de ce asociația noastră care se ocupă de terapia copiilor cu autism, a aplicat pentru proiectul ”Muzeul Virtual de Etnografie Brașov”, dorim să facem câteva clarificări.

In acest proiect, este vorba de un mediu virtual, de o realitate virtuală. Iar acest muzeu, conține caracteristicile mediului creativ virtual.

In primul rând credem că este necesar să stabilim, sau mai bine spus să explicăm termenii de referință:

Mediul creativ virtual.

Creația în Realitatea Virtuală combină elemente din lumea picturii (linie, petic, formă, culoare, 2D), elemente din lumea sculpturii (3D) și elemente noi activate de mediul digital. Această combinație unică este pe de o parte similară cu mediile clasice (pictură, desen, sculptură), dar pe de altă parte, fundamental diferită. Mediul creativ de Realitate Virtuală include un sistem VR  și un spațiu închis pentru mișcare. Creatorul poartă un HMD (acei ochelari speciali) și ține un controler wireless în fiecare mână. Controlerele sunt utilizate pentru creația artistică, cu un controler pentru pictură și unul pentru paleta de culori și meniul de interfață (asemănător mediului clasic al pensulei și al plăcii de culori). Creatorul se poate deplasa liber, în spațiul tridimensional imersiv, în timp ce grilele evidențiate în afișajul vizual apar atunci când se apropie de limitele camerei fizice. Fundalul vizual al mediului poate fi controlat și schimbat cu ușurință, iar creatorul poate alege dintr-o varietate de fundaluri, variind de la o singură culoare la o fotografie sau un decor ales personalizat. Creația în sine implică mișcări ale mâinilor și / sau ale întregului corp, stimulând o experiență întrupată. Acest lucru îl încurajează pe artist să-și extindă expresia din pânza finită tipică din fața ei, pentru a forma medii nelimitate la 360 ° în jurul ei. În plus, perspective diferite sunt posibile atât pentru creator, cât și pentru observatorul extern, care urmăresc mediul creativ pe ecranul unui computer. De exemplu, observatorul are opțiunea de a-și alege perspectiva, indiferent dacă și-ar dori să vadă din perspectiva persoana întâi a creatorului sau să stabilească o perspectivă fixă ​​exterioară (perspectiva a treia persoană-3PP) Dezvoltările tehnologice viitoare vor permite integrarea mai multor persoane în mediul de Realitate Virtuală, permițând crearea partajată.

Materialul virtual

Contrar mediilor clasice, cum ar fi pictura și sculptura, materialele folosite aici sunt ele însele, virtuale. Ca atare, pictura în Realitatea Virtuală nu are substanță și nici un feedback tactil, nici de la material, nici de la pânză, în mod similar, la pictura cu mouse-ul computerului, pictura prin pulverizare sau pictura prin picurare. Rețineți totuși că feedback-ul faptic în Realitatea Virtuală devine rapid fezabil. Creația cu materialul virtual este similară cu pictura, dar spre deosebire de pictură, creatorul poate picta în 3D. Astfel, oferă posibilitatea de a vizualiza creația din mai multe unghiuri ca la vizualizarea unei sculpturi. Mai mult, există posibilitatea unică, datorită virtualității materialelor, de a „păși” în interiorul sau prin elemente din creație . Când artistul dorește să aplice o modificare sau o corecție operei de artă, suportul oferă flexibilitate deplină cu acțiuni precum ștergerea, anularea și / sau refacerea . În ceea ce privește stocarea „produsului” creativ, acesta poate fi salvat în orice moment ca format digital, în plus, poate fi stocat și ca format video care va permite urmărirea oricărui moment în timpul procesului de creație (a se vedea tabelul 1 pentru rezumatul diferențelor).

Caracteristica ireală

Un aspect nou al creației în Realitatea Virtuală este acela că permite exprimarea care nu este restricționată de legile fizice naturale. De exemplu, obiectele 3D pot fi suspendate în aer aparent sfidând gravitația . În plus, este posibil să creați elemente ale căror proprietăți (de exemplu, culoare, locație) se schimbă dinamic în timp. Paleta de culori include pe lângă culorile naturale și o gamă largă de culori nerealiste și fantastice. Un atribut inovator și unic al artei Realității Virtuale este controlul dinamic al dimensiunilor spațiale. Dimensiunea pânzei este practic infinită, iar creatorul poate redimensiona și modifica dimensiunea creației sale de-a lungul procesului creativ. În plus, este posibil să se creeze relații multisenzoriale, cum ar fi adăugarea de muzică care poate modifica aspecte ale creației artistice (de exemplu, culorile). Astfel, creația artistică în Realitatea Virtuală se bazează pe aspecte clasice ale creației artistice (de exemplu, paleta de culori, pensule), în timp ce le mărește cu caracteristici noi, care sunt unice pentru Realitatea Virtuală (de exemplu, scalabilitate, obiecte dinamice).

Potențialele Realității Virtuale pentru terapie prin artă

Un aspect cheie al Realității Virtuale pentru psihoterapie este capacitatea de a induce un sentiment de „prezență” în lumea generată de computer, experimentată de utilizator. Imitând semnalele senzoriale (adică vizuale, auditive) și motorii (de exemplu, mediul imersiv, urmărirea mișcării) și contingențele găsite în lumea reală, Realitatea Virtuală permite crearea unei experiențe subiective oferind iluziei individuale că experiența este reală. Acest simț al prezenței poate fi un instrument terapeutic puternic care promovează schimbarea personală și auto-reflectivitatea, deoarece oferă individului posibilitatea de a „experimenta”. Mai mult, Realitatea Virtuală este adesea menționată ca un „sistem imaginai avansat”, o formă experimentală de imagistică care este extrem de eficientă în inducerea răspunsurilor emoționale (Vincelli, 1999; Vincelli și colab., 2001; Riva și colab., 2016). Implementarea specifică a Realității Virtuale în psihoterapie depinde de abordarea psihologică utilizată și este adaptată la tulburarea specifică și pacientul care este tratat. Au fost explorate mai multe tehnici care utilizează expunere controlată simulativă (de exemplu, anxietate, fobii, frica de a zbura), tehnologii încorporate (de exemplu, tulburări de alimentație), expunere la tac (de exemplu, dependențe) sau distragere a atenției (de exemplu, gestionarea durerii) (Riva, 2005). Această specializare este totuși costisitoare, deoarece necesită dezvoltarea de medii multiple adaptate la tulburarea specifică și la pacient (de exemplu, EMMA, Alcañiz și colab., 2007).

Artoterapia este o formă de psihoterapie care folosește creația artistică pentru procesele de personalitate integratoare (Guttmann și Regev, 2004). Artoterapia constă de obicei într-o interacțiune a unui individ sau a unui grup cu un terapeut care susține auto-exprimarea prin diferite medii artistice. S-a sugerat că o astfel de expresie artistică, în sine (Kramer și Wilson, 1979; Rubin, 2016) sau însoțită de reflecție verbală (Naumburg, 1953; Dalley și Case, 2014) este eficientă în creșterea bunăstării psihologice și a tratamentului clinic sindroame.

Artele digitale, ca noi mijloace de creație, au produs noi forme de expresie pentru artoterapie (diverse exemple în Garner, 2016). Caracteristicile unice ale experienței Realității Virtuale, combinate cu posibilitățile noi de exprimare artistică în Realitatea Virtuală extind în continuare aceste posibilități terapeutice (Brown și Garner, 2016; Lohrius și Malchiodi, 2018). Mai mult, atunci când utilizează terapia de artă în Realitatea Virtuală, clienții își creează propriul mediu personalizat în procesele de terapie. Astfel, eludând o limitare a abordărilor anterioare ale psihoterapiei bazate pe Realitatea Virtuală. Încercăm să sugerăm că terapia bazată pe Realitatea Virtuală, combinând procesele creative individualizate în mediul Realității Virtuale nerestricționat formează un mediu terapeutic care poate fi bine adaptat nevoilor clinice ale fiecărui individ.

Prezență și imersiune

Realitatea Virtuală permite imersiunea participantului într-un mediu virtual, creând un sentiment de prezență definit ca iluzia „a fi acolo” (Minsky, 1980; Sanchez-Vives și Slater, 2005). Se sugerează că simțul prezenței se bazează pe controlul întruchipat și interactiv oferit de corelații senzori motorii în timp real similare cu cele care stau la baza simțului sinelui corporal în lumea reală (Sanchez-Vives și Slater, 2005; Slater și colab., 2008; Blanke, 2012; Salomon, 2017). Într-adevăr, cercetările în neuroștiințelor cognitive au arătat că astfel de contingențe senzoriale motorii și multisenzoriale sunt fundamentul simțului sinelui în lume (Ehrsson, 2007; Slater și colab., 2008; Blanke, 2012; Salomon și colab., 2013; Hara și colab. al., 2015) și astfel implementarea lor în Realitatea Virtuală permite prezența în lumea virtuală. De exemplu, utilizarea HMD-urilor care acoperă viziunea asupra lumii reale, permițând câmpuri vizuale la 360 ° și urmărind mișcările capului participantului promovează simțul prezenței (Slater și Sanchez-Vives, 2016). Simțul prezenței împreună cu mediile modificabile în Realitatea Virtuală permit transformări ale simțului sinelui (Slater și colab., 2010; Rognini și colab., 2013; Herbelin și colab., 2015). De exemplu, când sunt introduse corelații senzoriale motorii între sinele și corpul virtual al unui copil, s-au găsit modificări ale percepției și atitudinilor implicite, provocând o schimbare spre experimentarea lumii în copilărie (Banakou și colab., 2013). În mod critic, în terapia de artă din Realitatea Virtuală, acest angajament senzor-motor activ poate spori prezența în creația artistică în sine și poate duce la o experiență sporită a creației artistice în comparație cu situațiile neimersive

Puncte de vedere și perspectivă

Un alt potențial interesant pentru terapia de artă în Realitatea Virtuală se referă la posibilitatea de a lua perspective vizuale diferite. În mediul Realității Virtuale, terapeutul are opțiunea de a alege între observarea procesului de creare a clienților în setarea Realitatea Virtuală din perspectiva lor naturală. Această posibilitate de a experimenta creația artistică a clienților în timpul terapiei este nouă și poate avea un potențial clinic interesant. Studiile empirice și teoretice au arătat că procesarea cognitivă și neuronală a perspectivei este strâns legată de empatie și mentalizare, fundamentând capacitatea oamenilor de a evalua reprezentările mentale, precum și stările afective ale altor indivizi (Decety și Jackson, 2004; Lamm și colab., 2007; Corradi-Dell’Acqua și colab., 2008; Schnell și colab., 2011). De exemplu, perspectivele vizuale imagistice pot afecta mentalizarea (Langdon și Coltheart, 2001; Frith și Frith, 2006) sau empatia (Lamm și colab., 2007). Realitatea Virtuală permite manipularea reală a punctului de vedere subiectiv (Slater și colab., 2010; Debarba și colab., 2017) care, adesea folosite împreună cu corespondențele vizuale-motorii, pot induce schimbări în gândirea stereotipată (Yee și Bailenson, 2006), atitudinile interpersonale ( Peck și colab., 2013) sau procesarea cognitivă și fiziologică (Banakou și colab., 2013; Bergouignan și colab., 2014). Astfel, schimbările de perspectivă pot provoca schimbări substanțiale în procesarea perceptivă, socială și cognitivă, care pot avea implicații clinice valoroase (Libby și colab., 2009).

Pentru a înțelege impactul posibil al acestei caracteristici asupra terapeutului și clientului, trebuie să luăm în considerare rolul perspectivei în conceptualizările teoretice ale psihoterapiei. Teoriile umaniste din psihologie subliniază importanța percepției lumii interioare a clientului prin propria sa perspectivă personală (Schneider și colab., 2014). Carl Rogers, fondatorul terapiei centrate pe client, a sugerat că cel mai bun punct de vedere pentru înțelegerea comportamentului este din perspectiva individului (Rogers, 1951). Opțiunea schimbărilor de perspectivă în Realitatea Virtuală este, de asemenea, disponibilă pentru client, care poate decide dacă să-și vizualizeze creația dintr-un punct de vedere. În mod similar, la efectele putative ale terapeutului, schimbarea punctului de vedere poate avea efecte considerabile și asupra clientului, deoarece s-a demonstrat că astfel de schimbări de perspectivă afectează motivația (Vasquez și Buehler, 2007), auto-compasiunea (Neff, 2003), și au fost angajați în medii clinice (tehnica scaunului gol Gestalt) (Perls și colab., 1951) și consiliere Realitatea Virtuală (Osimo și colab., 2015). Având în vedere potențialul schimbărilor de perspectivă pentru modificarea mentalizării și empatiei menționate mai sus, posibilitățile unor astfel de schimbări în terapia de artă VR pot adăuga calități noi și interesante în practica clinică.

Spațiul virtual potențial

Mediul virtual a fost sugerat pentru a permite o sinteză a realului și a imaginarului (Vincelli, 1999). Prin integrarea elementelor nerealiste cu o experiență senzorială captivantă, captivantă, creează o experiență de vizită într-un mediu protejat și controlat (Leclaire, 2003), Acest lucru amintește de sugestia lui Winnicott despre „spațiul potențial” ca zonă intermediară a experimentării care se află între „realitatea psihică interioară” (fantezie) și „realitatea reală sau externă” a lumii interioare (Ogden, 2014). Winnicott afirmă că: „Este un spațiu în care ne putem dezvolta psihologic, pentru a integra dragostea și ura și pentru a nu crea, distruge și recrea pe noi înșine”, promovând astfel dezvoltarea sinelui și facilitând creșterea psihologică (Winnicott, 1997, p. 18). 41). Într-adevăr, mediul creativ din Realitatea Virtuală pentru terapia prin artă poate oferi creatorului un spațiu unic între fantezie și realitate fiind în același timp creativ și jucător, punând bazele unui mediu conductiv pentru terapie. Mai mult, separarea clientului de lumea reală prin imersiunea oferită de HMD generează un sentiment de confidențialitate și dezamăgire de lumea externă. Acest spațiu privat, de Realitatea Virtuală încorporată într-un mediu imersiv și activ prezintă un mare potențial pentru îmbunătățirea eficacității terapiei prin artă.

CONCLUZII

Cu acestea, dorim ca pe viitor să diverificăm terapia prin artă și transferul către arta din Realitatea Virtuală. Am prezentat potențialul terapiei prin artă în Realitatea Virtuală, concentrându-ne pe aspectele fundamentale ale acestui mediu creativ nou pentru practica clinică. Mai multe aspecte importante nu au fost acoperite aici, dar merită menționate. În primul rând, există motive întemeiate să credem că mediul din Realitatea Virtuală ar atrage generațiile mai tinere care sunt foarte implicate în lumea digitală, îmbunătățind eventual eficacitatea și conformitatea tratamentelor în cadrul acestor grupe de vârstă (Bryanton și colab., 2006). Mai mult, pe măsură ce sistemele VR devin disponibile în comerț tele-tratament în terapia prin artă devine un prospect viabil și fezabil (Collie și Cubranić, 1999). În cele din urmă, Realitatea Virtuală se bucură de o renaștere tehnologică, cu soluții noi care apar în mod constant. Astfel, este posibil ca mai multe constrângeri tehnologice actuale, cum ar fi feedback-ul, monitorizarea gesturilor faciale și interacțiunile de grup, să fie rezolvate în viitorul apropiat.

În ciuda potențialelor considerabile descrise mai sus, trebuie luate în considerare și limitările și provocările terapiei prin artă în Realitatea Virtuală. De exemplu, în timp ce purtați un HMD, nu există nicio posibilitate de contact vizual direct între terapeut și client și nici capacitatea de a vizualiza expresiile faciale, aspectele fundamentale ale comunicării, interacțiunii și mentalizării umane (Khalid și colab., 2016; Ellis și Beattie,2017). Mai mult, unii oameni suferă de greață și oboseală atunci când utilizează sisteme VR (boli de cibernetică). Produsul de artă material este, de asemenea, diferit de mediile de terapie de artă clasică. În timp ce capturile de ecran, videoclipurile și chiar imaginile 3D sau obiectele imprimate 3D ale operei artistice pot fi generate, acestea nu vor captura întregul mediu și sfera operei de artă. Cu toate acestea, acest mediu este păstrat digital și poate fi revizuit și continuat de-a lungul sesiunilor.

În cele din urmă, potența VR este de așa natură încât crearea în VR ar putea avea un potențial de revărsare pentru unii clienți. Infinitatea „pânzei” virtuale, imersivitatea și mediile dinamice pot avea un efect puternic asupra clientului și, pentru a preveni revărsarea, terapeutul trebuie să ia în considerare adecvarea și amploarea mediului VR la nevoile clientului.

Pe scurt, propunem să abordăm terapia prin artă care este potrivită în special pentru terapia în Realitatea Virtuală, deoarece clienții înșiși creează mediul terapeutic care se potrivește nevoilor lor specifice. În plus, pentru terapia prin artă, integrarea și implementarea noilor medii digitale creative în practică sunt cruciale pentru evoluția domeniului și pentru a trata cel mai bine generațiile mai tinere pentru care tehnologia digitală este o parte integrantă a vieții lor de zi cu zi. Deoarece tehnologiile au condus noi forme de expresie artistică și posibilități terapeutice (McNiff, 1999; Lynn Kapitan, 2007), credem că Realitatea Virtuală are potențialul de a spori și de a spori abordările de terapie clasică a artei.