În ciuda creșterii gradului de conștientizare cu privire la afecțiunile de sănătate mintală, stigma asociată acestora rămâne un puternic impediment în eforturile de a promova sănătatea mintală și de a proteja copiii și adolescenții vulnerabili. Stigma este cea care îi împiedică pe aceștia să ceară și să primească ajutor, limitându-le astfel drastic oportunitățile de creștere și învățare.
Cum poate fi explicată existența stigmei asociată bolilor de sănătate mintală? Aceasta este rezultatul unei combinații de factori favorizanți: ignoranță, prejudecăți și discriminare. Din păcate, puterea negativă a stigmei este semnificativă. Încă de la vârsta de 6 ani, copiii recunosc termeni și expresii jignitoare asociate tulburărilor de sănătate mintală. La 10 ani, sunt familiarizați cu stereotipuri culturale care denigrează persoanele care suferă de boli de sănătate mintală. Chiar dacă odată cu vârsta, nivelul lor de cunoștințe crește, nu înseamnă că va crește și gradul lor de toleranță/ acceptare. O altă concluzie a studiului mai sus amintit este aceea că băieții sunt mai vulnerabili în fața efectelor stigmei dar și mai predispuși să perpetueze fenomenul, prin comparație cu fetele.
Copiii însă nu învață singuri să stigmatizeze tulburările de sănătate mintală; mulți sunt cei care copiază comportamente văzute în mediile lor de existență.
Stigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală se poate face voit, conștient sau involuntar. Atunci când este internalizată de copil, îi poate modela stima de sine, acțiunile, emoțiile și mecanismele de coping. În rândul adolescenților, stigma provoacă sentimente de rușine, teamă, izolare socială, lipsa apartenenței. Stigma va favoriza exacerbarea tulburărilor existente dar și apariția unora noi. De asemenea, poate contribui la amplificarea unui stres preexistent, ocazionat de discriminare bazată pe rasă, sex, dizabilitate, orientare sexuală ș.a.. Stresul cronic având cauze sociale și stigma sunt legate de prevalența unor tulburări de sănătate mintală la copii și adolescenți ce fac parte din comunitatea LGBTQ+.
În cazul copiilor și adolescenților, sănătatea mintală și starea generală de bine a acestora depind de părinți si alte persoane implicate în dezvoltarea lor. Un cadru recent dezvoltat, preponderent pentru adolescenți, definește cinci zone ale stării de bine: stare de sănătate bună cu nutriție optimă; valori pozitive, conectate și contribuție în societate; medii de viață sigure, suportive; învățare, competențe și apritudini, educație și abilitatea de a dobândi un loc de muncă; reziliență.
Raportul Starea Copiilor Lumii publicat în 2021 de UNICEF apreciază faptul că sănătatea mintală este un drept ce trebuie protejat, o stare de bine și o investiție esential a fi realizată pentru copii și pentru întreaga lume. Cu toate acestea, este un aspect mult prea neglijat în prezent de către factorii de decizie, instituții și familii, consecința fiind că milioane de copii și adolescenți din întreaga lume se luptă în tăcere cu tulburările de sănătate mintală, sunt stigmatizați și neînțeleși.
Tinerii apreciază că, a vorbi deschis despre afecțiunea de care suferă este, de cele mai multe ori, mai dificil de gestionat decât a suferi în tăcere – ca urmare a reacțiilor de respingere, neînțelegere, izolare și discriminare. Aceasta este concluzia care s-a desprins, urmare a derulării unor focus grup-uri în cadrul Studiului privind Adolescența Timpurie, condus de Universitatea Johns Hopkins și 13 organizații partenere din diverse state ale lumii. O altă concluzie a acestui studio este că reacțiile asociate stigmei provin de la membri ai familiilor tinerilor, de la prieteni, colegi de școală și chiar personal implicat în educație, precum și membri ai comunităților din care aceștia fac parte. Tinerii de sex masculin se simt mai puternic inhibați în a-și împărtăși experiența privind o tulburare de sănătate mintală.
In Romania principalul context social al stigmatizării este reprezentat de sistemul de educaţie, implicaţiile acestui proces sunt de natură să limiteze atât integrarea copilului, cât şi efectele terapiei. Principalele motivaţii care determină integrarea deficitară în sistemul de învăţământ şi, implicit, probleme legate de stigmatizare ţin de: • lipsa programelor de integrare adresate copiilor cu tulburări de sănătate mintală; • lipsa programelor de formare a cadrelor didactice în lucrul cu aceşti copii; • rolul redus pe care, din perspectiva formării, îl joacă consilierul şcolar în integrarea şcolară a copiilor cu tulburări de sănătate mintală.
Din perspectiva profesioniştilor în domeniul psihiatriei pediatrice, stigmatizarea copiilor cu probleme de sănătate mintală în sistemul de învăţământ este cauzată de nivelul scăzut de informare cu privire la tulburările de sănătate mintală şi de încălcarea confidenţialităţii diagnosticului.
Totodată, majoritatea părinţilor copiilor cu tulburări de sănătate mintală identifică cel puţin o situaţie în care consideră că aceştia a avut de suferit în instituţiile de învăţământ. Principalele acte de natură să stigmatizeze copilul sunt: • izolarea acestuia în grupă sau în clasă; • determinarea părintelui să mute copilul în altă şcoală / grădiniţă la presiunea cadrelor didactice sau a părinţilor celorlalţi copii.
Pe de altă parte, cadrele didactice apreciază că implicarea părinţilor în integrarea şcolară a acestor copii este redusă, fapt bazat fie pe lipsa de timp a acestora pentru a se dedica problemelor copilului, fie pe interesul scăzut cu privire la importanţa actului educaţional
Sistemul public de psihiatrie infantilă este perceput de părinţii, cadrele didactice şi copiii participanţi la studiu drept un „potenţial generator” de stigmatizare. Trebuie menţionat aici că vorbim de anumite prejudecăţi cu privire la instituţiile de sănătate mintală, neputând fi identificate situaţii tipice (pattern-uri) de discriminare a copilului din perspectiva tulburărilor de care suferă. Acestea se concretizează, de regulă în tendinţa de a amâna prezentarea la medic, sau de a căuta soluţii alternative, precum serviciile de sănătate oferite de mediul privat. Principalele motivaţii, conform participanţilor la studiu, sunt legate de: – teama de reacţia celor din jur, a familiei sau a grupului de prieteni, – percepţia distorsionată a serviciilor publice de psihiatrie, – asocierea acestor servicii cu problematici severe:
Ca urmare a imaginii distorsionate pe care o au serviciile de psihiatrie, pot apărea, în cazul acestor copiii, probleme de integrare în grupul de prieteni sau situaţii în care copilul cu tulburări de sănătate mintală este marginalizat
Se poate vorbi și despre o dimensiune structurală a stigmei asociate tulburărilor de sănătate mintală, de natură să influențeze legi, politici, atitudini și norme culturale și care nu respectă drepturile umane. La acest nivel, stigma limitează libertățile de care se pot bucura persoanele care suferă de tulburări de sănătate mintală, favorizează crearea și popularizarea unor reprezentări-stereotip. Dintre consecințele nefaste ale stigmei se mai pot aminti lipsa asistenței adecvate pentru intervenții în domeniul sănătății mintale, lipsa cercetării în domeniu, lipsa asistenței financiare publice pentru tratamentele necesare.