Dr. A. Jane Ayres, terapeut ocupational, a fost prima care a descris problemele senzoriale ca fiind rezultatul unei procesari neurologice ineficiente. In anii 50 si 60, J. Ayres a dezvoltat teoria integrarii senzoriale. Ea defineste integrarea senzoriala ca „un proces neurologic care coordoneaza senzatiile organismului cu cele ale mediului astfel incat organismul poate functiona in cadrul mediului”.

 Cu alte cuvinte, creierul copilului ca sa fie functional in parametrii normali trebuie sa receptioneze optim informatiile de la receptori, sa decodifice, organizeze, integreze central informatia si sa emita comenzi eficiente catre organele efectoare (muschii si articulatiile), vorbind astfel de aparitia raspunsului adaptativ. In aceste conditii sistemul nervos central contribuie la buna functionare zilnica a copilului, la reglarea comportamentului acestuia, in procesul de invatare, vorbire, motricitate fina si grosiera.

Multe simptome ale tulburarii de procesare senzoriala se aseamana cu simptomele altor tulburari des intalnite la varsta copilariei (ADHD, ADD, autismul, sindromul Asperger, dislexia, etc), insa nu trebuie confundate. Ce este real este ca prezenta simptomelor tulburari de procesare senzoriala accentueaza simptomele tulburarilor cu care coexista.

 Tulburarea de integrare senzorială poate avea grade de intensitate diferite de la persoană la persoană, în funcție de simțul sau simțurile afectate și poate perturba comportamentul și abilitățile sociale, procesul de învățare, dezvoltarea copilului. Probleme de integrare senzorială se manifestă diferit la nivelul fiecărui simț. Unii copii pot avea o sensibilitate ridicată față de anumiți stimuli (cum ar fi cei tactili: să nu suporte să fie atinși) sau dimpotrivă, ei pot avea unele simțuri subdezvoltate (cad, se lovesc foarte tare, le curge sânge, dar nu simt nimic; nu schițează niciun gest).

 La nivelul simțului tactil disfuncțiile se pot manifesta prin următoarele comportamente: să nu suporte să fie atins, îmbrățișat sau să evite anumite materiale sau haine; să aibă nevoie de anumite senzații tactile și de aceea să pipăie tot timpul diferite suprafețe sau să atingă mereu obiecte și persoane.

Tulburarea simțului auzului îl poate face pe copil să își acopere urechile când cineva vorbește pe un ton mai ridicat sau când se aud anumite sunete, iar la polul opus face ca copilul să aibă nevoie să asculte muzică sau să scoată tot felul de sunete, să țipe.

Atunci când simțul vizual este afectat copilul poate să nu suporte lumina, anumite culori, camerele încărcate de stimuli, privirea celorlați. Sau dacă simțul vizual este subdezvoltat îl determină pe copil să caute astfel de stimuli vizuali (să privească becul, să privească anumite linii sau modele de pe obiecte).

Tulburarea simțurilor olfactiv (miros) și a celui gustativ pot avea ca urmări refuzul unor alimente (copilul să vomite atunci când insistăm să mănânce ceva), dificultăți în înghițirea alimentelor, refuzul spălării pe dinți, refuzul de a mânca ceva datorită mirosului mâncării respective etc. O hiposensibilitate olfactivă și gustativă îl poate face de copil să lingă obiectele, să nu distingă mirosurile neplăcute care de obicei îi deranjează pe ceilalți, să miroasă excesiv obiectele sau oamenii cu care vine în contact.

Disfuncția la nivelul simțului vestibular se manifestă prin dificultăți de coordonare, echilibru și mișcare voluntară. Copilul poate apărea ca fiind lipsit de coordonare, neîndemânatic, poate să refuze să meargă pe bicicletă sau să urce scările unui tobogan sau, dimpotrivă, să adore să se plimbe cu mașina, să îi placă să fie aruncat în aer, să îi placă mișcările bruște.

 Când simțul proprioceptiv este afectat, copilul are dificultăți de coordonare, se mișcă greu, preferă să nu facă activități sau are nevoia de a se mișca încontinuu, de a sări continuu, de a-și mișca picioarele când stă pe scaun.

Tulburările de procesare senzorială au un impact major asupra vieții copilului și interferează cu procesul de învățare. Este important ca la evaluarea inițială să se aibă în vedere comportamentele care pot avea ca și cauză o astfel de disfuncție. Stereotipiile copilului (comportamentele autostimulante și repetitive) îl ajută pe copil să evite o situație care este mult prea tensionată pentru el (sunt prea mulți stimuli pe care el nu le poate integra datorită tulburării de integrare senzorială și atunci începe să țipe sau să își astupe urechile sau să îți fluture mâinile) sau îi sunt de folos atunci când prezintă o anumită hiposenzitivitate și are nevoie de a-și provoca senzațiile respective (miroase obiectele, ascultă muzică, sare).

 Organizarea spațiului și crearea unui mediul senzorial structurat prin dotarea cu echipamente speciale asigură o bună desfășare a intervenției psihoeducaționale și susțin dezvoltarea abilităților psiho-motorii ale copilului și a încrederii în sine.

.