Motto: Nu există sănătate fără sănătate mintală!

De ce avem nevoie de campanii de #informare și #conștientizare privind sănătatea mintală la copii?

Pentru cresterea gradului de informare si constientizare a publicului larg privind necesitatea formării deprinderilor de autonomie personală, necesitatea dezvoltării deprinderilor de viață independentă, necesitatea dezvoltării abilităților minime pentru sprijinirea invățării și incluziunii școlare

 Deprinderile de viață independentă la varstă precoce

 Gradul de autonomie al fiecărui copil, împreună cu ceilalți factori (vârsta copilului, accesibilitatea, mediul etc.), este influențat de nivelul copilului și de atitudinea părinților. Cu cât disabilitatea este mai severă, cu atât mai redus este nivelul de autonomie în activitățile zilnice. Copiii cu întârziere de dezvoltare au nevoie de mai multe repetări pentru a dobândi noi deprinderi de viață.

Capacitatea unui copil de a se autoîngriji și a deveni independent de părinții săi este considerată o bază importantă pentru dezvoltarea abilitaților cognitive, sociale și pentru formarea încrederii de sine. Cu cât un copil este mai autonom, cu atât el va avea curajul de a explora lumea înconjurătoare, de a încerca, confruntându-se astfel cu diverse situații sau bariere/ probleme pentru care va trebui să găsească singur strategiile adecvate pentru a le rezolva.

Stilul parental se referă la modalitatea, comportamentul, atitudinea pe care o manifestă părinții față de copil în scopul educării și disciplinării acestuia și vizează identificarea posibilelor efecte/repercusiuni ale stilului parental asupra dezvoltării copilului.

În procesul de formare a deprinderilor de viață ale copilului cu dizabilități atitudinea persoanelor care îl înconjoară constituie temelia dezvoltării sale. Aceasta elucidează în primul rând acceptarea, explicată prin acțiuni concrete, cunoștințe noi în domeniu și afecțiunea, pentru stimularea formării deprinderilor de viață. Relația parentală, importantă în formarea deprinderilor de viață, este înțeleasă ca un sistem de sentimente diferite față de copil, de comportament, practicat în comuniune cu el, caracteristicile de percepție și înțelegere a naturii personalității copilului, acțiunile sale

În procesul de formare a deprinderilor de viață la această categorie de copii este necesar să se ţină cont de: aprecierea chiar şi a celor mai puţin însemnate succese ale copilului, încurajarea răspunsurilor; organizarea comunicării în cerc şi oferirea posibilităţii de exprimare; acordarea atenţiei şi încurajarea copiilor atunci când manifestă comportament acceptabil; ignorarea comportamentului nedorit al copilului atunci când acesta încearcă intenţionat să atragă atenţia, astfel evitându-se repetarea acestui comportament; acceptarea a ceea ce este capabil să facă copilul la nivelul lui curent de dezvoltare.

Participarea parintilor in cadrul procesului de interventie in vederea recuperarii constituie un factor de succes și prezintă o serie de avantaje: activitatea este mai atractivă, eficientă și realistă, pentru că copilul participă cu părintele la activități, relația părinte-copil se îmbunătățește calitativ și comunicarea între ei este mult mai constructivă decât acasă. Părintele este detașat de rutina zilnică și se implică în activități care îl motivează să privească mai optimist evoluția relațiilor cu copilul și dezvoltarea copilului însuși. Metodele interactive îl apropie pe copil de părinte și-i postează în același rol, de participant.

Formarea unor deprinderi de autonomie personală şi socială, sporește gradul de adaptabilitate al copiilor. La baza proceselor de învăţare recuperatorie stau educaţia senzorial-motrică şi dobândirea autonomiei personale şi sociale, acestea asigurând terenul educaţiei cognitive şi al integrării în comunitate

De ce este necesară formării deprinderilor de autonomie și de viată independentă?

Dezideratul principal este acela de  formare a unei personalităţi apte de a participa activ la viaţa în familie, de grup profesional şi social. În scopul atingerii acestui deziderat major, sunt necesare următoarele: cunoaşterea propriei persoane, a mediului şi a normelor de compatibilizare cu acesta, structurarea abilităţilor de ordin psihomotric şi instrumental, ce îl susţin ca membru activ al acestor grupuri, precum şi cunoaşterea/ respectarea regulilor de existenţă independentă, condiţionată de maturizarea emoţională şi atitudinală, prin responsabilizarea sa faţă de activitate şi faţă de ceilalţi.

Obiectivele intervenției timpurii la copilul aflat in risc și/sau cu intarziere in dezvoltare:

• Stimularea şi dezvoltarea disponibilităţilor psiho-individuale în vederea formării unor comportamente independente de bază
• Formarea gesturilor de bază şi a capacităţilor motrice complexe
• Fixarea schemei corporale şi a lateralităţii
• Dezvoltarea capacităţii de orientare, organizare şi structurare spaţială
• Formarea şi educarea unor abilităţi de întreţinere şi igienă personală şi a spaţiului de locuit
• Formarea şi dezvoltarea unor deprinderi de igienă alimentară
• Formarea şi dezvoltarea deprinderilor de igienă sanitară
• Formarea şi dezvoltarea deprinderilor de igienă vestimentară şi a încălţămintei
• Formarea şi dezvoltarea deprinderilor de întreţinere şi igienizare a spaţiului de locuit (zona de interventie, camera lui etc)
• Formarea şi exersarea conduitei independente pentru integrarea în plan social
• Dezvoltarea deprinderilor de existenţă activă în mediul familial
• Formarea şi dezvoltarea deprinderilor de orientare, deplasare şi relaţionare în mediul social