Asociația Rază de Speranță în Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist, CIF: 309 199 45
+ 40 746 046 466

CAMPANIE DE INFORMARE ȘI CONȘTIENTIZARE IN CADRUL PROIECTULUI RECONNECT – UN PAS SPRE SOCIETATE

De ce avem nevoie de campanii de #informare și #conștientizare privind sănătatea mintală la copii?

Pentru cresterea gradului de informare si constientizare a publicului larg privind necesitatea formării deprinderilor de autonomie personală, necesitatea dezvoltării deprinderilor de viață independentă, necesitatea dezvoltării abilităților minime pentru sprijinirea invățării și incluziunii școlare

Necesitatea dezvoltării abilităților minime pentru sprijinirea procesului de invatare/stimularea cognitivă a copilului cu dizabilități

Procesul de cultivare a sănătății mintale debutează timpuriu în viața copilului, fiind strâns legat de momente critice din dezvoltarea sa – în perioada perinatală, în primii ani de viață, copilărie și adolescență. În aceste perioade esențiale, creierul copilului și, ulterior, al adolescentului se dezvoltă ca urmare a unor interacțiuni dinamice între determinanți biologici și de natură psihosocială. În faza perinatală și imediat după naștere, neurodezvoltarea și neuroplasticitatea creierului sunt decisiv influențate de experiențe și  de mediu.

Prima decadă din viață este caracterizată printr-o neuroplasticitate mare și o dezvoltare neuronală rapidă. Copiii acumulează abilități senzoriale, motoare, cognitive, de limbaj precum și socioemoționale. De când se nasc și până la 3 ani, copiii învață să manifeste afecțiune, să exprime bucurie, nemulțumire sau disconfort față de persoane străine. Caută atenție și protestează atunci când resimt frustrare. Între 4 și 8 ani, învață cum să se joace cu alți copii, formează prietenii și recunosc, exprimă și controlează propriile  emoții. În această perioadă, mamele, tații, persoanele care îi ingrijesc au o influență dominantă asupra lor, chiar dacă universul lor de cunoaștere se lărgește treptat. Mediile de învățare încep să le influențeze sănătatea fizică și mintală.

 

NEUROPLASTICITATEA ȘI INTERVENȚIA TIMPURIE ÎN COPILĂRIE. Neuroplasticitatea reprezintă una dintre capacitățile creierului, determinată de reorganizarea neuronilor în așa mod, încât are loc formarea de noi conexiuni neuronale, care sunt benefi ce în vederea promovării funcțiilor creierului, cum este învățarea și acumularea unor cunoștințe noi. Neuroplasticitatea este un proces continuu care contribuie la deprinderea de noi cunoștințe, dezvoltarea spirituală sau culturală pe tot parcursul vieții.

Din punct de vedere științific, s-a dovedit că neuroplasticitatea creierului ajută la dezvoltarea unor noi legături neuronale, care duc la acoperirea parțială sau totala a anumitor funcții afectate. Reorganizarea circuitelor neuronale poate fi posibilă prin aplicarea unor terapii specifice, precum kinetoterapia în paralizie cerebrală, psihoterapia prin învățare în cazul retardului mintal terapiile specifice in TSA, etc.

Primele luni de viață, dar și primii ani, reprezintă o perioadă unică din viața omului, care nu se mai repetă niciodată. Acești ani au o influență primordială asupra dezvoltării copilului. În aceste luni neuroplasticitatea este cea mai înaltă, iar procesele de neuroregenerare sunt cele mai intense, în acest timp punându-se, totodată, bazele dezvoltării capacităților de inteligență a întregului organism uman.

În perioada prenatală se dezvoltă aproape 80% din arhitectonica cerebrală a individului. În primii trei ani de viață se formează 60% din structurile mintale ale unui adult, dintre care 50% se dezvoltă înainte de naștere. Creierul unui copil cu vârsta de 6 ani conține două treimi din creierul unui adult, iar numărul de conexiuni interneuronale este de 5-7 ori mai mare decât creierul unui copil de 1,5 ani sau al unui adult. Procesele de neuroplasticitate ale creierului unui copil de 6-7 ani determină o capacitate intensă de formare a conexiunilor dendritice interneuronale, proces, ce se fi nalizează în jurul vârstei de 10-11 ani. În acest timp copilul pierde sub 80% din numărul de conexiuni neuronale, iar neuronii și conexiunile lor, care nu sunt utilizați, ulterior, nu se dezvoltă și sunt pierduți ca și capacitate.

Datorită proceselor cu capacitate înaltă de neuroplasticitate, creierul unui copil se poate schimba ca structură și funcție, sub infl uența unor factori pozitivi și negativi, interni și externi. Factorii pozitivi determină personalitatea copilului în funcție de ereditate, mediu și inteligență (educație). Factorii negativi pot provoca tulburări funcționale și structurale. Diverse interacțiuni fi zice, sociale, educaționale pot infl uența dereglările proceselor de plasticitate și apariția modifi cărilor neurochimice (funcționale și structurale) la nivel de creier. Reorganizarea circuitelor neuronale are loc la toți copiii cu dizabilități sau tulburări de dezvoltare, prin interacțiunile lor cu părinții și cu persoanele îngrijitoare. Evoluția copilului este cu atât mai mare, cu cât sunt mai performante experiențele și oportunitățile create pentru învățare. Copilul de vârstă mica posedă cele mai mari capacități de recuperare, determinate de existența unui potențial înalt al proceselor de neuroregenerare și neuroplasticitate, care restabilesc și remodelează rapid sistemul nervos după un traumatism suportat. În cazul unui copil care a suportat o leziune cerebrală cu afectarea unei emisfere, funcția acesteia poate fi preluată de cealaltă emisferă cerebrală. Procesele de recuperare în astfel de cazuri se vor solda cu un rezultat fantastic.

În 1996, Williams și Shellemberger au publicat piramida învățării care are la baza cele șapte sisteme și care reprezintă baza formării abilităților necesare dezvoltării organismului uman. 

    Cercetarea Dr. Ayres a sugerat că anumite sisteme senzoriale funcționează împreună pentru a facilita percepția. De exemplu, sistemele proprioceptiv și tactil lucrează, de obicei, împreună pentru a oferi o bază pentru percepția imaginii corpului și a praxisului (care, după Dr. Ayres, este procesul neurologic prin care cogniția direcționează acțiunea motrică), iar sistemele vizuale și auditive lucrează împreună în percepția limbajului scris și verbal.

De ce este nevoie de sisteme senzoriale sincronizate?

Ca sa putem intelege mai usor necesitatea imperioasa a acestui punct, va propunem urmatorul exercitiu de imaginatie: iti este foame, sete, somn si poate ai picioarele inghetate, iar terapeutul vine sa predea un minunat curs de dans! Cum te simti?Poti urmari indicațiil? Cu siguranta raspunsul este nu, sau daca o poti face, o vei face cu multa dificultate si cel mai probabil nu vei invata sa dansezi, ci doar sa executi in mod mecanic niste miscari. Mai mult decat atat, in urma insistentelor si a unei posibile bariere de comunicare (pe care multi copii o au), este foarte probabil sa intervină frustrarea si sa reactionezi… nu in cel mai dragut mod. Exact la fel se simte si copilul care are sistemele senzoriale primare desincronizate, iar mediul extern (parintele, terapeutul, educatorul) initiaza procese de invatare. La o simpla privire a piramidei invatarii a lui Williams&Shellenberger, putem observa ca pe primul nivel, direct peste Sistemul Nervos Central, stau canalele senzoriale primare, care, sunt nevoi de baza ale creierului copilului.

Putem privi intervenția timpurie ca pe o casă a carei  construcție nu are o fundație solidă și care  la prima furtuna se poate prăbuși. Atunci când stimulam cognitiv fără a fi parcurs etapele dezvoltarii senzo-motorii si perceptiv-motorii, realizam o invățare mecanică, artificială, si nu una bazată pe evoluția funcțională.

Comunicarea este foarte importantă în viața socială și personală a tuturor copiilor, mai ales a copiilor cu dizabilitate intelectuală care au nevoie de acceptare din partea celor din jur. Dezvoltarea vorbirii este condiționată organic/biologic, social și funcțional.Dezvoltarea vorbirii și limbajului este rezultatul infl uențelor învățării spontane și organizate, precum și a acțiunilor educative.

Jocul e cel mai bun mijloc de învățare, el este dovada bunei sănătăți fi zice, psihice și intelectuale a copilului. Copilul implicat în joc este pregătit să învețe. Jocul permite copilului să-și descopere și să-și stimuleze corpul și organele de simț, îi dă copilului ocazia să obțină o cantitate mare de informație  și are o formidabilă valoare de antrenament verbal. Activitatea de joc pentru copiii cu tulburări de limbaj trebuie organizată ca o măsură terapeutică de abilitare și dezvoltare.

„Mediul modelează comportamentele oamenilor.” – B. F. Skinner

Un design comportamental de succes implică următoarele

ABC comportamental (analiza funcțională);

Gestionarea proactivă a amorselor și a consecințelor;

Definirea unui plan de contingență pentru ajustare comportamentala;

Evaluarea progresului și ajustarea strategiei de interventie

Resurse:

Copilul desincronizat senzorial, C.S. Kranowitz, Ed.Frontiera

Home

Interventia_timpurie_in_copilarie_suport_curs.indd